vineri, 21 noiembrie 2008

Super reclama

marți, 18 noiembrie 2008

Pio Leyva - muzica cubaneza

Pe data de 23 martie s-a stins din viata Pio Leyva, unul dintre cei mai apreciati muzicieni ai Havanei, la varsta de 88 de ani, din cauza unei boli de inima. Pyo Leyva ar fi trebuit sa concerteze in Romania in cadrul spectacolului “Live From Buena Vista * The Havana Lounge”.

Cuba

Date geografice
Cuba face parte din Indiile de Vest şi este situată în arhipelagul Antilelor. Havana se află la numai 170 km de vestul Floridei (SUA), iar provincia Pinar del Rio se află la 210 km de peninsula Yucatan (Mexic). Cei mai apropiaţi vecini ai Cubei sunt: Jamaica, Bahamas şi Haiti. Cea mai mare insulă a Cubei este a 15-a ca marime în lume, măsurând 1250 km lungime şi 191 km lăţime în cel mai lat punct al său. Cea mai mare parte a reliefului din Cuba este alcătuit din câmpii fertile, unde se cresc vite şi se plantează trestie de zahăr, cafea şi tutun. Lanţurile muntoase Oriental, Central şi Occidental acoperă 25% din suprafaţa ţării.
Transport
Liniile aeriene Cubana deţin o întinsă reţea aeriană de zboruri interne care deserveşte toate centrele regionale, iar zborurile interne nu sunt foarte scumpe. Viazul este compania cubaneză de autocare, orientată spre deservirea turiştilor. Autocarele sunt cu aer condiţionat şi nu sunt aglomerate; pasagerilor li se cere să plătească în dolari americani. Cuba deţine cel mai extins sistem rutier din America Latină, iar închirierea de maşini reprezintă cel mai uşor, dacă nu chiar cel mai ieftin, mod de a vizita ţara.
Cumpărături
Ca vizitator, nu veţi prea avea ocazia de a vedea vreun peso - dolarul american este rege: acceptat (şi chiar cerut) peste tot, multe preţuri sunt exprimate în USD. Există o diferenţă uriaşă între magazinele care vând în peso şi cele care vând în dolari. Acestea din urmă vând cam tot ce se poate găsi într-un supermarket de mici dimensiuni. Suvenirurile se pot cumpăra din magazinele care vând în USD aflate în hoteluri sau pe aeroport, dar şi în cartierul vechi din Havana.
Trabucurile cubaneze sunt suveniruri apreciate, însă este recomanddabil să le cumpăraţi numai din magazine, nu de pe stradă. Un alt cadou specific îl constituie cutiile de ţigări lucrate manual, sau romul, dar şi picturi sau tipărituri cubaneze originale, CD-uri sau casete cu mizică cubaneză, tricouri cu Che Guevara, dantelă sau broderii lucrate manual, fotografii cu Ernest Hemingway în Cuba, sau fetişuri afro-cubaneze. Orice cumpăraţi, negocierea este un lucuru uzual în pieţele cubaneze.
Mâncare şi băuturi
Bucătăria cubaneză este un amestec de influenţe europene (predominant spaniole) şi afro-caraibice. Cele mai des întâlnite sunt carnea de porc, de vită şi pui, însoţite de obicei de orez, fasole, patlagină şi yucca. Cu toate că peştele şi homarul figurează în meniul majorităţii restaurantelor turistice, cubanezii nu sunt fani ai fructelor de mare. În general, nu se folosesc cantităţi agresive de condimente şi ardei iute. Ceapa, usturoiul şi, într-o mai mică măsură, chimionul sunt folosite cu destul de multă largheţe.
Majoritatea cubanezilor beau apă, sau băuturi răcoritoare, inclusiv echivalentul local al Sprite şi Coca-Cola, Cachito, respectiv Tu Cola. Una dintre cele mai interesante băuturi non-alcoolice este guarapo, suc dulce din trestie de zahăr proaspăt presată. Cubanezii beau multă cafea, pe care o fac foarte tare. Deşi produc o serie de mărci de bere destul de bune, vinul cubanez este de evitat. Romul cubanez este excelent!
Bacşiş
Conform standardelor din turism, bacşişul reprezintă cca 10% din totalul consumaţiei.
Sfaturi
Vă recomandăm haine comode, lejere, naturale, consumarea apei îmbuteliate. În restaurante se pot consuma toate felurile de mâncăruri, fructe şi legume. Din cauza radiaţiilor solare vă recomandăm să aveţi tot timpul la dumneavoastră loţiune de plajă cu factor de protecţie ridicat, pălării.

Cocktail - Mojito - o experienta cubaneza

De la Fidel Castro incoace, rusu´, amerecanu´ si beneinteles romanul verde (ala care stie) toarna Mojito in ei.

Mai mult, clasamentele il situeaza pe locul trei in lume ca popularitate intre coctailuri. Dar ce e Mojito si ce il face atat de special in colorata lume a cocktailurilor?

Mojito este un coctail de provenienta cubaneza, preferatul lui Hemingway chiar, pe care il puteti incerca si voi intr-o seara de sambata in care vreti sa va racoriti - fie acasa, facand abuz de ustensilele din bucatarie, fie in club. Pentru cei amatori sa-l faca in casa, avem reteta pregatita:

Ingrediente:

- 40 mililitri rom (Havana sau mai bun daca gasiti)

- o lingurita zahar brun (il gasiti la orice supermarket, sau puteti pune si zahar obisnuit, in ultima instanta)

- zeama de la o lamaie verde (lime) sau de la o jumatate de lamaie obisnuita daca nu gasiti lamaie verde (desi nu e acelasi lucru)

- frunze de menta

- apa minerala sau sifon

- gheata (sa fie destula)

Mod de preparare:

Intr-un pahar de amestec puneti frunzele de menta si zaharul brun, impreuna cu romul. Amestecati usor si turnati peste ele un gat de apa minerala sau sifon; amestecati in continuare pana se topeste zaharul. Stoarceti lamaia verde peste amestecul obtinut si puneti totul in shakerul cu gheata. Turnati totul intr-un pahar de tip sonda, adaugati sifon pana sus si decorati cu frunze de menta sau cu o felie de lamaie. Sau cu amandoua.

Variante:

Unii mai cu mot sau mai cu fitze mai pun la sfarsit un strop de bitter Angostura (care cica ar fi facut din peste 40 de plante aromate, sa va cada bine la ficat).

Kubai Szelet (Rulada cubaneza)


Ingrediente:

1 buc cotlet de porc (vita,pui..)
felii subtiri de sunca presata
cascaval feliute sau ras
ananas din compot cele taiate felii rotunde
sare, piper
oua
faina
pesmet
ulei ptr. prajit

Preparare:
Se taie cotletul in felii mai grosute , se bat subtiri (daca le bateti intre pungi nu stropiti in jur si nu se rupe carnea),se sareaza , se pipereaza .

Pe o felie de carne se aseaza o felie de sunca,una de cascaval apoi o jumate de felie de ananas. Se ruleaza carnea , capetele se inchid ca la sarmale. Se da prin faina,ou,pesmet si se prajesc.

Se servesc cu garnitura de cartofi pai peste care putem razui cascaval.

(daca in loc de sunca puneti parizel si cascaval si nu puneti ananas obtineti astfel Gordon Bleu care este si el la randul sau delicios)

Timp Preparare: nementionat
Complexitate: redusa

Un cocteil la umbra lui Che Guevara

Cuba inseamna masini de epoca, peisaje tropicale, muzica, viata de noapte si cocteiluri colorate. In acelasi timp, Cuba inseamna Che Guevara, Fidel Castro, obedienta, tabuuri politice, sociale si culturale. Anual, doua milioane de turisti traverseaza Hava

Arhitectura neoclasica sparta ici-colo de cladiri imense, monumentale, o atmosfera vesnic insorita si colorata, resorturi luxoase interzise localnicilor, salbaticia muntilor din nord, plajele paradiziace de pe malul Marii Caraibelor - intr-un cuvant, Cuba, un stat condus in ultimele sase decenii de controverse politice si sociale. Cuba este o tara a libertatii si a opresiunii deopotriva, un teritoriu al contrastelor cu care localnicii s-au obisnuit si pe care turistii le descopera uimiti la fiecare pas.

Daca vreti cu adevarat sa simtiti pulsul Cubei, cel mai bine este sa va cazati intr-o casa particulara. Sunt mai ieftine decat hotelurile, iar mancarea servita este mult mai buna decat la un hotel sau restaurant de stat.
Cubanezii sunt in general prietenosi. Dar tineti cont de faptul ca ei castiga in medie 15 dolari pe luna. Daca va pot ajuta cu ceva, cu siguranta o vor face, dar se vor astepta si la o "atentie" in schimb. Daca sunteti invitat la cina de catre o familie cubaneza, acceptati oferta. Veti fi rugati sa participati la cheltuielile pentru masa, dar veti fi tratat ca un oaspete de onoare. Desigur, astfel de evenimente nu sunt oficial permise de catre stat, dar sunt tolerate. Evitati discutiile politice pentru ca acest lucru ar putea avea repercusiuni serioase atat asupra voastra, cat si asupra celui cu care ati discutat.
Fie ca stati la un hotel sau intr-una din acele case particulare, este foarte probabil sa aveti contact cu un televizor. Emisiunile cubaneze spun foarte multe lucruri despre viata acestui popor, despre politica sa controversata si cultura vibranta. Telenovelele cubaneze sunt instrumente cheie prin care se trateaza subiecte tabu precum educatia sexuala, de exemplu. Cele mai interesante sunt insa desenele animate, care pot fi atat educationale, informative, cat si mult prea agresive pentru publicul caruia i se adreseaza. Cel mai cunoscut program pentru copii este "Elpidio Valdes" - despre o banda de rebeli din secolul 19 care se revolta impotriva spaniolilor. Animatiile sunt pline de umor, dar si de imagini violente de lupta. Programul ruleaza in fiecare zi la o ora de maxima audienta.
Una dintre cele mai vizitate zone turistice este Havana. Aici sunt si cele mai interesante obiective: Muzeul Revolutiei, fabrica de trabucuri Havana Club, strazile Prado si El Malecon, La Habana Vieja (centrul vechi), Plaza de la Revolucion, imensa piata dominata de statuia lui Jose Marti, imaginea lui Che Guevara de pe cladirea ministerului de interne, Parcul John Lennon din Vedado, unde se afla singura statuie a unui muzician occidental din Havana (vestita pentru faptul ca i se fura ochelarii de soare in mod frecvent) si Catedrala San Cristobal din centrul vechi. Tot la capitolul "de vazut" in Havana se incadreaza si Tropicana Show, un spectacol de cabaret. Cat despre experiente deosebite, un tur cu o masina veche va poate dezvalui Havana in mare stil.
Inainte de revolutia din 1959, Cuba era o destinatie turistica foarte populara pentru cetatenii Statelor Unite ale Americii. De la revolutie insa, Cuba a fost pusa sub embargou de catre SUA. Mai exista si acum americani care calatoresc in Cuba, dar o fac pe propria raspundere si ilegal. Dupa 1959, turismul cubanez s-a adresat in principal localnicilor. Abia din 1990 cubanezii au inceput sa primeasca si europeni, canadieni, chiar si cativa americani, dar numai in regiunile destinate exclusiv turismului precum Varadero sau Holguin, unde exista hoteluri moderne de pana la cinci stele - si unde, in realitate, nu exista mai nimic din adevaratul spirit cubanez, ci doar statiuni copiate dupa cele occidentale. Pentru cei care vor sa viziteze si restul tarii, singura varianta de cazare (si mult mai ieftina) sunt si astazi casele particulare.
Pentru ca toate restaurantele sunt detinute de guvern si conduse de angajati prost platiti, mancarea din Cuba nu este din cele mai delicioase. Daca va asteptati la specialitati condimentate si picante in stilul caraibian, trebuie sa stiti mai intai ca principalul fel este orezul si fasolea (moros y christianos). Localnicii au si o zicala - "Cea mai buna mancare cubaneza se gateste in America". In tara insa, pentru o masa cu adevarat delicioasa, trebuie sa faceti o vizita la una dintre "paladares" (restaurante private, ilegale) sau sa beneficiati de o invitatie la cina din partea unei familii cubaneze.
Si aici, felul principal va fi fasolea neagra, dar acompaniata de carne de porc sau pui. Homarii si carnea de vita se vand controlat de catre stat. De asemenea, puteti vedea supa de broasca de testoasa in meniurile din "paladares", dar trebuie sa stiti ca, in Cuba, acestea sunt tratate ca o specie pe cale de disparitie si consumarea lor este ilegala.
Restaurantele private, camuflate in casele oamenilor, sunt pe toate drumurile, chiar si in orasele mici.
Majoritatea au locuri limitate asa ca veti fi nevoiti sa mergeti chiar la deschidere (de obicei in jurul orelor 5-6 dupa-amiaza) pentru a ocupa o masa. Daca sunteti cazati intr-o casa particulara, este recomandat sa cereti indrumari gazdelor, pentru ca, chiar si in cazul "paladares"-urilor, calitatea mancarii variaza substantial de la un local la altul.
Exista si tarabele care vand sandvisuri sau pizza. Si aici variaza calitatea destul de mult. Aceste mancaruri sunt preparate in casele oamenilor, asa ca riscul este destul de mare. In plus, cozile sunt lungi, iar vanzatorii - destul de lenti.
Este foarte important in Cuba sa aveti bani cash sau carduri de la banci non-americane. Bancile din Cuba nu lucreaza cu nicio banca din Statele Unite ale Americii, asa ca puteti avea surpriza sa nu puteti incasa banii pe care ii aveti in cont daca acesta apartine chiar si doar unei banci partenere cu o banca americana. Cel mai bine este sa discutati in prealabil cu banca de care apartineti pentru a fi siguri ca va puteti folosi cardul in Cuba.
In plus, este recomandat sa aveti dolari, pentru ca rareori localnicii negociaza in alta moneda, iar casele de schimb percep un comision de minimum 10 procente. Contrar asteptarilor, Cuba este un stat foarte scump pentru turisti. Magazinele duty-free percep cele mai mari preturi din tara, la fel si buticurile cu suveniruri.

Pe urmele lui Hemingway, în ţara trabucurilor

Cuba are încă parfumul anilor `60. Pe străzi mai circulă maşini de epocă, iar locuitorii trăiesc încă sub semnul lui Che Guevara

Trabucul şi romul de cea mai bună calitate sunt câteva dintre simbolurile acestei ţări. Chiar dacă rataţi Festivalul Havanelor (care se desfăşoară între 26 februarie şi 9 martie), atracţiile Cubei vă pot încânta în orice anotimp. Puteţi merge pe urmele lui Fidel Castro, Che Guevara ori Hemingway.

Capitala ţării - Havana, ca şi oraşul Trinidad au fost declarate oraşe-muzeu şi au intrat în patrimonial UNESCO. Cea mai mare insulă din Caraibe are peisaje spectaculoase, dar şi unele dintre cele mai bune plaje din lume, ce dezvăluie kilometri de nisip alb şi fin. O ţară exotică, care oferă, pe lângă peisaje spectaculoase şi lanţuri muntoase, şi câmpii fertile, bogate în tutun şi cafea.

Cuba are încă parfumul anilor '60, iar pe străzile ei mai circulă maşini de epocă, în rând cu cele de ultimă generaţie. Locuitorii trăiesc sub semnul lui Che Guevara şi al lui Fidel Castro, şi parcă în aerul insulei se simte aer de schimbare, deşi nimeni nu vorbeşte deschis despre asta. Regimul controversat al preşedintelui Fidel Castro, cu aer de comunism, i-a deranjat pe unii şi au emigrat, iar alţii s-au obişnuit cu diverse situaţii.

Cuba merge înainte fără nicio schimbare

La un an după retragerea lui Fidel Castro din viaţa publică şi desemnarea ca succesor a fratelui său, Raul Castro, Cuba merge înainte fără nicio schimbare. În prezent, situaţia ţării este incertă cu niciunul dintre fraţi la putere: Fidel, bolnav, dar totuşi prezent, şi Raul, dând impresia că este la cârmă, dar că nu poate face schimbări. Chiar şi propria fiică, Alina Fernandez, preferă acum viaţa de disidentă la Miami.

Şi totuşi, turişti din întreaga lume vin aici în număr tot mai mare - din Europa, Canada, SUA, petrec sejururi de neuitat la malul mării, vizitează această ţară oarecum excentrică, dar atractivă şi exotică, deşi se află încă sub un regim comunist. Pentru foarte mulţi dintre turişti, Cuba este asociată cu imaginea romancierului Hemingway, pentru alţii, cu oceanul, cu Havana, cu trabucurile celebre, cu cartierele sărace şi, totodată, pline de muzici tulburătoare ori din motoarele bătrâne ale rablelor americane - mijloace de transport în vogă printre turiştii europeni.

Numele Cubei derivă din cuvântul populaţiei indigene Taino, "cubanacam" şi înseamnă "loc în centru". Varadero este unul din locurile de vacanţă preferate de europeni şi canadieni.

Situată în arhipelagul Antilelor Mari, în America Centrală Insulară, Cuba se întinde pe o suprafaţă de 110.800 km şi are o populaţie de aproximativ 11 milioane locuitori - din care peste două milioane numai în Havana. A fost descoperită de Cristofor Columb în 1492, în timpul primei călătorii spre Lumea Nouă.

Cuba este o ţară care merită văzută măcar o dată în viaţă. De la clădirile vechi din Havana la hotelurile luxoase din Varadero, de la ritmurile latine de salsa, samba, mambo şi merengue la cocktailurile exotice care fac să pară mult mai uşoară învăţarea acestor dansuri, toate te duc cu gândul la un alt timp.

Poţi să bei un cocktail în Bodeguita del Medio, locul preferat al lui Ernest Hemingway, să vezi Tropicana Show, unul dintre cele mai faimoase cabarete din lume, să înoţi cu delfinii, iar la plecare poţi să cumperi câteva din celebrele havane Cohiba şi măcar o sticlă cu rom cubanez Havana Club.

Nu trebuie găsit un pretext pentru a ajunge în Cuba. Fie că doriţi să ascultaţi muzica cu Frank Sinatra ori chiar ritmurile specifice locului, fie că vreţi să beţi o "champola", băutură tradiţională (preparată cu zahăr ars şi lapte), ori să vizitaţi plantaţii de tutun, agenţiile de turism din România propun astfel o destinaţie de vis.
În Cuba, sezonul cald şi ploios este între mai şi octombrie, dar iarna (din decembrie până în aprilie) este considerat sezonul de vârf, atunci când sosesc mulţi turişti.

Nu este o ţară potrivită pentru cumpărături. Firmele mari cu produse de calitate lipsesc cu desăvârşire, din pricina embargoului. Oamenii se chinuiesc să trăiască acolo cu 15 dolari pe lună, de trei ori mai puţin decât un rezervor plin la maşină.

Amestec spaniol şi african în preparatele cubaneze

Mâncarea tipică este ajiaco - o supă preparată din carne şi legume. Sunt recomandate restaurantele Paladar, cu specific cubanez. Bucătăria cubaneză este rezultată din combinarea tehnicilor spaniole şi africane cu produsele locale. Principalele ingrediente folosite în mâncare sunt orez, fasole, yucca, porumb, banane şi carne de porc, precum şi o mare varietate de fructe tropicale.

Preparate precum "moros y cristianos" (fasole neagră şi orez), "arroz con pollo" (pui şi orez) şi "picadillo" (carne tocată de vită cu orez) se găsesc pe lista de meniu din fiecare restaurant cubanez. Berea cubaneză (cerveza) este excelentă, iar cocktailurile sunt, de asemenea, renumite.

Se consumă foarte mult peşte, în special în oraşele mari, cel mai apreciat fiind pargo, dar foarte apreciaţi sunt şi creveţii, homarii sau alte specialităţi marine. În ceea ce priveşte desertul, printre cele mai delicioase este guenguel - un amestec de porumb, zahăr şi chimen. Băutura tradiţională este "champola" - preparată cu zahăr ars şi lapte.

Printre băuturile alcoolice, cele mai consumate sunt romul şi berea, deşi în baruri este foarte populară băutura numită "daiquiri" - un amestec din rom alb şi sec, suc de lămâie, zahăr şi gheaţă.

În medie, un prânz pentru o persoană costă 1,50 euro, într-un mic restaurant tip fast-food. Cu 6 sau 12 euro mănânci bine într-un local de lux din La Havane. Printre băuturile alcoolice, cele mai consumate sunt romul şi berea, deşi în baruri se bea mult şi "daiquiri".

Printre cele mai bune din lume, trabucurile cubaneze sunt prelucrate manual după metode păstrate din cele mai vechi timpuri şi transmise din generaţie în generaţie. Esenţa diferenţei este dată de tutun. Ţigara numită havană în Cuba poartă numele de "tabaco" sau "puro", nu "Habana".

Un cocktail recomandat de mulţi care au vizitat Cuba este Mojito - amestec de rom tradiţional Havana Club, mentă şi lămâie, iar cea mai bună reţetă se pare că se păstrează după atâţia ani la Bodeguita del Medio, loc preferat de Heminway, a cărui tradiţie s-a transmis în întreaga lume, acum existând o reţea de localuri cu acelaşi nume în multe capitale.

Filmul "Lost City", inspirat de această ţară

Actorul Andy Garcia, născut în Havana, capitala Cubei, a fugit împreună cu părinţii săi la instaurarea regimului lui Fidel Castro. Pentru că de atunci n-a mai reuşit să ajungă în ţara sa natală, actorul a scris un scenariu despre anii în care regimul comunist al lui Castro a transformat cu totul Cuba şi a făcut marile familii ale ţării să fugă care încotro.

"Lost City" spune povestea unei astfel de familii. Personajul principal, interpretat de Andy Garcia, este Fico Fellove, moştenitorul unei bogate familii de intelectuali şi unul dintre cei mai notorii proprietari de club din Havana. "Oraşul pierdut" este un film despre Cuba, ritmat cu muzică sud-americană şi poveşti de dragoste.

CE TREBUIE SĂ ŞTIŢI

Vacanţa în Cuba costă, pentru 14 zile, aproximativ 2000/persoană, la 4 stele.

O cutie de trabucuri Romeo&Julieta costă 80 de dolari

Trabucurile cubaneze sunt cele mai populare suveniruri. Turiştii se pot aştepta să fie acostaţi pe stradă de localnici care vând cele mai bune mărci (ca Partagas sau Cohiba), la cele mai mici preţuri. Veţi auzi poveşti cum că acestea ar fi de contrabandă, dar de cele mai multe ori, dacă nu în toate cazurile, sunt produse contrafăcute de cea mai proastă calitate. Se recomandă, aşadar, să fie cumpărate din magazinele de specialitate. O cutie de aluminiu de Romeo&Julieta costă în jur de 80 de dolari, iar o cutie de Cohiba

Esplendidos costă 385 de dolari.

Romul este un alt produs solicitat de vizitatori. Se recomandă Havana Club şi marca Ron Caney. Finii cunoscători preferă La Casa del TabacoY Ron, degustat la un restaurant în zona veche a Havanei. Cea mai bună piaţă a meşteşugarilor se desfăşoară în spatele Pieţei Catedrale în zona veche a Havanei. Acolo sunt de găsit pictorii şi sculptorii cubanezi care-şi expun şi comercializează operele, alături de alţi artişti care oferă spre vânzare haine, farfurii şi suveniruri lucrate manual.

Se pot cumpăra cărţi vechi, timbre (inclusiv timbre cu fosta URSS), picturi originale cubaneze, CD-uri şi casete cu muzică cubaneză (se recomandă magazinele Artex şi Casa de la Musica, ambele în Havana), tricouri cu Che Guevara. Alte posibilităţi pentru cadouri sunt pozele cu Ernest Hemingway în Cuba, suveniruri cu imagini cu statuete afro-cubaneze şi steagul cubanez.

NU RATAŢI

În Havana, primul lucru care trebuie vizitat este El Templete, o clădire în stil neoclasic, construită în locul unde a fost oficiată prima întâlnire religioasă; El Capitolio, o replică a celebrului capitoliu din Washington, care a servit cândva ca Senat al Cubei; El Castillo del Morro, construit în 1589, a vegheat portul de piraţii din Caraibe şi armatele invadatoare; fabrica de ţigarete; Hotel Nacional de Cuba, un loc unic în care se păstrează atmosfera trecutului şi care te introduce în atmosfera anilor 1950, atunci când Frank Sinatra trăia acolo; La Habana Vieja - zona veche a Havanei; Muzeul Ernest Hemingway; Plaza de la Catedral; Plaza de la Revolucion, locul unde îi întâlnim pe Fidel Castro, Jose Marti şi Che Guevara.

În Varadero, una dintre cele mai faimoase staţiuni din Caraibe, se recomandă vizitarea Peşterei Ambrosio, locul în care au fost păstrate 72 de picturi murale aborigene. La întoarcerea din peşteră nu trebuie ratat cactusul Patriarhul, care trăieşte de peste cinci secole, o baie în laguna Mangon şi vizita la delfinariu. Varadero poate fi cunoscut şi din aer, cu o singură săritură în tandem (paraşută pentru doi). Gastronomia oferită de Varadero este foarte variată. Unele dintre cele mai renumite restaurante sunt: Lai Lai (mâncare chinezească), Bodegon Criollo şi Chef's House (mâncare cubaneză), Quijote's Tavern (mâncare spaniolă), Kiki's Club (mâncare italienească).